52 de ani de la Revolutia anticomunista maghiara

In 1956, ungurii si-au aratat atasamentul fata de cauza comunista atarnandu-i pe tovarasi de stalpii Budapestei. Romanii au incercat sa nu ramana mai prejos. O istorie mai putin cunoscuta despre curaj si demnitate romaneasca incearca sa dezvaluie de cativa ani cercetatoarea Andrea Varga. Despre cum o mana de romani, imprastiati prin tara, a incercat sa scape tara de binefacerile bolsevismului. „Gardianul” vorbeste astazi cu Andrea Varga despre dramele romanilor eroi de acum 52 de ani. Drame care inca dor.

Mai putin pe Iliescu, pe care-l doare-n cur. A scapat el de mortii mineriadelor de acum 18 ani, cine sa-l mai acuze ca vana acum 50 de ani dusmanii poporului printre studentii anticomunisti. Numai retrograzii, desigur.

Uite, Iliescule, cum gandea un roman in 1956, cand tu te afirmai fomist cu infierari in UTM.

Vreau să fiu om!

Vreau să fiu om, un om adevărat,
Să simt ce este viaţa în care rătăcesc
Să simt că-s mai presus de tot ce s-a creat,
Să simt că este în mine ceva dumnezeesc.

Vreau să ştiu că sunt stăpân pe cuget
Şi să creez cu slabele-mi puteri;
În grai aş vrea să spun şi nu în muget,
Şi gând şi bucurie şi dureri.

Vreau să fiu un om legat de acest pământ,
Pe care să mă mişc încet ca o furnică
Să stau, s-admir frumosul şi să-l cânt,
Să nu cunosc pe lume cuvântul teamă-frică.

Ca om, vreau bucurii şi chiar dureri
Din alternanţa lor se naşte nemurirea;
De-ar fi să gust numai plăceri
Mi s-ar urî cu viaţa şi-aş pierde fericirea.

Vreau să fiu om, nu vită, nici maşină
Condusă la abator de cei nemernici
Nici fierul vechi prin colţuri de uzină
Lăsat în părăsire de muncitori nevrednici.

Vreau să fiu om, liber să trăiesc,
Să fiu stăpân pe mine şi gândurile toate
Sunt om şi lanţ de câine nu primesc
Mai bine mor luptând pentru dreptate.

Ca om, mi-e dor de muncă şi să trăiesc din ea;
Din munca mea să alin dureri şi suferinţi
Şi orice alinare să se prefacă în stea,
Să lumineze calea celor umili, dar mulţi.

Când unii sufăr, durerea-n mine fierbe
Şi clocoteşte ca apele-n vâltori
Când fericiţi sunt alţii, îmi pare că-s flori în jerbe
Ce se arunc în suflet, ca-n timp senin pe mare.

Simt tot şi totul, în suflet îmi vibrează
Ca strunele întinse pe vioară
Din ele, gânduri în mine fermentează
Şi din divin şi-n mine o parte se coboară.

Din pildele ce-n dar îmi dau natura
Vreau mari cununi de gânduri să-mpletesc;
Din gânduri să creez atât cât mi-e măsura
Turnată-n eul meu, din dar dumnezeesc.

Vreau să fiu om, un om adevărat,
Să simt ce este viaţa în care rătăcesc
Să simt că-s mai presus de tot ce s-a creat
Să simt că este în mine ceva dumnezeesc.

Ioan Faliboga, învăţător, liderul Comitetului Naţional de Eliberare
Tg. Mureş, 18 mai 1956

Condamnat la moarte

Arhiva CNSAS
Document livrat Securităţii de către informatorul „Moldovan Marin”

Anunțuri

Etichete: ,

Un răspuns to “52 de ani de la Revolutia anticomunista maghiara”

  1. corneaan@gmail.com Says:

    A fost bunicul meu. Nu pot descrie emotia de a gasi poezia despre care nu stiam nimic pe internet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s


%d blogeri au apreciat asta: